Timp de peste un an 2 dintre membrii HOG Bucharest Chapter, Bicheru si Cosmin zis si “Om Bun”, au planificat pana la cel mai mic detaliu călătoria in Scotia, pandemia nu le-a făcut munca mai ușoara dar au avut ocazia sa se împrietenească cu tehnologia.
Timp de un an au planificat la minut si chiar parcurs mii de km virtuali pe Google Street astfel încât experiența grupului sa fie cat mai plăcută.
Cu puțin timp înaintea plecării in expediția riderilor “Lorzilor Carpatini”, nerăbdarea si excitarea a început sa crească si deja ne imaginam cum o sa mergem, ce o sa vedem si ce o sa facem, grupul de whatsapp special creat pentru discuțiile Lorzilor Carpatini era plin de frenezie si exaltare pana cu o seara înainte de plecare liniștea s-a lăsat peste telefoanele mobile, era liniștea de dinainte de Aventura unica ce urma sa înceapă. Fiecare Lord isi pregătea echipamentul, bagajul si verifica pentru a 100 oara lista cu lucruri de luat.
Îmi aduc aminte ca in noaptea de dinaintea plecării abia am putut închide ochii, abia așteptam sa-mi vad frații motociclisti si sa plecam in prima mea tura lunga intr-o tara unde stiam ca ploaia și asfaltul ud sunt normalul. Stresul totusi a disparut o data cu aparitia somnului si cu gandul ca o sa fie cea mai spectaculoasa calatorie, eram convins de asta.
Punctul de întâlnire a fost undeva aproape de București la ora 7 dimineața cu gândul sa plecam la 7:30, nu mica mi-a fost surprinderea sa vad ca toți am ajuns mai devreme, pesemne ca toți eram nerăbdători sa începem marea Aventura.
Din prima clipa de când ne-am întâlnit, o conexiune magica s-a creat si sentimentul fratern ne-a umplut inimile si ne-am urnit din loc către vestul tarii unde urma sa ne întâlnim cu încă 3 frați Lorzi Carpatini.
Am traversat Romania ca vântul, astfel încât la prânz ne-am întregit grupul si am plecat mai departe către Budapesta, unde am înnoptat, a doua zi plecând in următoarea etapa de aproximativ 800 de km.
In urma noastră urma sa vina si ultimul membru al grupului de Lorzi autoproclamați. Bicheru, creatorul expediției a plecat cu o zi mai târziu si voia sa ne prindă din urma.
Căldura infernala pe autostrada dintre Budapesta si Würzburg ne-a topit creierele in căști si după o zi de chin, vestea ca Bicheru a făcut accident ne-a lovit parca in moalele capului, soarta cu colții fioroși parca voia sa ne reamintească ca expediția nu este o plimbare pe malul marii prin nisipul fin. Chiar daca este rănit la trup si suflet, din fericire Bicheru trăiește.
Am continuat drumul către insule, cucerind si descoperind rând pe rând orașe, șosele si oameni noi. Amintirile năvălesc in mintea mea grămadă, informația într-o astfel de expediție este foarte condensata si multa, prin urmare trăirile si momentele care te-au mișcat sunt cele care iți rămân bine întipărite in minte.
La Calais ne-am urcat in trenul către Folkestone si acela a fost momentul când „aroma” insulei plutea in aer, eram la un pas sa învârtim roata pe sensul greșit, doi insulari, englezi după accent, ne-au atenționat glumeț ca urmează sa circulam in sfârșit pe partea corecta.
Întâlnirea cu cei doi englezi a fost aproape ca regizata, pentru ca surprinzător erau doi HOG care ne-au „traversat” canalul mânecii, parca cineva i-a trimis sa ne întâmpine.
Ne-am acomodat relativ repede la mersul pe partea greșita, am avut câteva dileme la ronduri, dar am reușit sa ne acomodam repede si cu ele si cred ca toți am fost de acord ca nu este nici o parte corecta sau greșita, este ok pe ambele părți.
Drumul pana la Londra a fost mult mai obositor din cauza traficului infernal si a autostrăzilor care par de pe vremea romanilor, Londra este un oraș plin de istorie si mai ales de multe naționalități care mi-au adus aminte de Turnul Babel.
Totuși frumusețea istorica ne-a umplut mintea si inimile de amintiri, călătoria noastră a continuat către Liverpool dar nu fără aventuri si situații inedite. Ionut zis si Doc, ne-a anunțat chiar de la început ca o sa fie un ride mai special pentru el.
Doc urma sa fie nas si pentru asta trebuia sa întrerupă ride-ul sa se întoarcă in Romania după care sa revină si sa continue călătoria prin Scotia. Exact așa s-a si întâmplat, Noi de la Londra am plecat castre Liverpool si Doc către Glasgow pentru a se întoarce in Romania pentru a-și onora datoria de nas.
In drum spre Liverpool, tocmai când eram in plina aventura si ne bucuram de fiecare colțișor de istorie, de fiecare statuie sau clădire pe care le-am văzut doar la televizor sau pe internet, motocicleta celui de-al doilea creator al expediției s-a stricat. De la extaz la agonie, in numai 10 minute am știut ca Road Captain-ul nostru nu mai poate continua. Nu ne venea sa credem, cei doi creatori ai expediției nu puteau participa.
Cu lacrimi in ochi l-am lăsat pe mâinile prietenilor Harley Davidson Liverpool si am continuat drumul cu promisiunea ca ne vom tine de plan pana la sfârșit.
Nici nu am apucat sa mă dezmeticesc bine de despărțirea cu Road Captain-ul nostru când grupul m-a desemnat conducătorul ride-ului, si cu un nod in gat am continuat călătoria prin Anglia cea aglomerată.
Foarte rapid am traversat din Anglia in Irlanda si deodată gălăgia, aglomerația si răceala englezeasca a fost înlocuita cu ceva mai multa liniște si oameni mai prietenoși si mai veseli, pe rând am trecut din Dublin in Belfast bucurând-ne de istoria locurilor si de drumurile frumoase ale insulei.
Traversarea de la Belfast către Scotia a însemnat doua lucruri, atingerea punctului principal, Scotia si reîntâlnirea cu Doc care urma sa revină din Romania pentru continuarea ride-ului împreuna cu soția.
Sigur nu a fost premeditată secvența sau ordinea evenimentelor sau emoțiilor, dar am avut parte de emoții din tot spectrul, iar călătoria pe ruta aleasa ne-a oferit gradual din ce in ce mai mult si mai frumos. După Anglia cu strivitoarea abundenta de istorie si zambetul rece englezesc, a urmat Irlanda cu peisaje si orașe pline de frumusețe si veselie, ca intr-un final Scotia sa ne dezvăluie adevărata bijuterie a insulelor cu oameni veseli si primitori.
Revenirea lui Doc in ride ne-a umplut de bucurie si am continuat cu el in fruntea ride-ului conceput de frații noștri care din păcate ne urmăreau traseul de la distanta.
Chiar daca ride-ul a fost plin de situații neprevăzute, pana la urma Scotia cu coasta, drumurile șerpuite si înguste si orășelele cochete si liniștite, ne-a făcut sa uitam de tot si ne-am bucurat de fiecare loc si moment.
Rând pe rând, am trecut prin Glasgow, Fort Wiliam, Fort Augustus, Ullapool, Thurso, Inverness, Elgin, Edinburgh, si chiar daca am ratat insula Kirkwall, am câștigat traseul NC500.
Scotia după părerea mea este un traseu ce trebuie sa fie pe lista oricărui motociclist, frumusețea si liniștea Scotiei nu cred ca pot fi redate in cuvinte, poze sau filme, ele trebuie simțite. Frumusețea locului este îmbogățita de oameni primitori si prietenoși.
Traseul nostru in Scotia si in insule s-a încheiat intr-un mod ca de poveste, Daca am intrat in tara însoțiți întâmplător de doi HOG englezi, am ieșit însoțiți de zeci de rideri Dunedin Chapter Scotland, a fost o experiența unica. Daca ar trebui sa descriu imaginea momentului, as zice ca a fost exact ca in filmele despre regi si lorzi, când la nevoie vedeai cum se adunau dinspre toate colturile tarii regi si lorzi, alături de ostenii lor, mărșăluind către frații lor.
Așa apăreau ride-rii din Dunedin Chapter Scotland, se înmulțeau numărul de Harley-uri si oameni văzând cu ochii, ca intr-un final sa fim escortați in cel mai frumos ride de final de Scotia, rideul către granița cu Anglia.
Pentru noi evident ca ride-ul nu s-a încheiat o data cu despărțirea de cei din Dunedin, urma efortul final, Amsterdam, Dresda, Budapesta si in final București.
A fost o călătorie plina de evenimente si emoții de toate felurile, o călătorie care s-a încheiat parțial, pentru ca Om Bun a promis sa reia de unde a rămas singur sau însoțit, asta nici el nu știe încă, dar sunt sigur ca o sa se bucure chiar mai tare de călătoria ce urmează când o sa urmeze.
Kommentarer